A trecut o săptămână cu multe evenimente pe agenda mea zilnică, de la problemele începutului de an universitar, la furtunoase discuţii în Biroul judeţean al Partidului Consevator din care fac parte, până la cel mai important fapt: a doua ediţie a simpozionului internaţional dedicat exilului românesc, realizat la Facultatea de litere din Drobeta-Turnu Severin, sub genericul Întoarcerea în Ithaca.
Dar nu despre evenimentele acestea vreau să scriu acum, ci despre modul în care am descoperit, oarecum surprins, noi feţe ale oamenilor între care exist. Sigur că fiecare dintre noi are o motivaţie individuală în tot ceea ce întreprinde, generată de interese, preocupări , în fond de personalitatea care ne defineşte. Dar atunci când prin ceea ce întreprinzi, limitezi conştient afirmarea celui de lângă tine, iese la iveală latura neumanizată încă. De aici pot începe judecăţile de valoare asupra oamenilor de lângă noi. Pe astfel de vizibile fapte poţi explica diferenţa comportamentală raportată la intenţii şi acţiuni, la sinceritate şi ipocrizie, la prejudecata si inovaţie, la curaj şi laşitate.
Cei mai vizibili dintre noi par să fie combatanţi într-un dorit şi permanent război al tuturor contra tuturor, de la preşedintele ţării la mărunţii lideri locali, care înep să-l imite. Irosirea energiilor umane în lupte de culise, în tranzacţii pecuniare, de putere, de influenţă, de posturi şi funcţii cuprinde ca un val de maree neagră toate instituţiile statului, blocând circuitele funcţionale din societate. Şi, ce este mai grav, pervertind conştiinţe.
Suntem în criză şi nu stabilim priorităţile. De ce? Nu vedeţi că o mână invizibilă, de câţiva ani buni, ne conduce ca pe orbi spre surogate de existenţă? Că, parcă hipnotizaţi, nu acordăm atenţie în fapt la ceea ce declarăm pompos şi zgomotos că sunt priorităţi naţionale? Că s-a pus în mişcare mecanismul prin care armata valorilor autentice este demobilizată şi sunt puse în mişcare turme docile de indivizi rapace, ori în cel mai bun caz imaturi şi naivi? Suntem într-un moment greu al istoriei naţionale şi al vieţii de fiecare zi. Nu mai trebuie să argumentez prin cuvinte, pentru că majoritatea dintre noi recunosc acest moment. Dar tocmai pentru că este un moment şi nu o veşnicie cred că este timpul să ne revenim. Să dăm libertate gândurilor şi hotărâre faptelor!
Dacă aceste gânduri ale mele de sâmbătă dimineaţa ajung la alţi oameni care gândesc asemănător vă spun: contaţi ŞI pe mine!
Tot ce e mare şi nobil se vestejeşte şi piere, şi nu mai are căutare dacă vor creşte cele vremelnice.
RăspundețiȘtergere