Drama prostului care râde fără să ştie de ce râde

În vremea copilăriei mele într-un sat binecuvântat de Dumnezeu cu darurile naturii, dar şi cu oameni harnici, cinstiţi şi iubitori de adevăr trăia şi un om bătut de soartă, cu minte puţină, dar blând şi nevinovat. Asculta ca un câine credincios de cei care îi acordau atenţie, nu doar prin vorbe, dar şi oferindu-i câte un blid de mâncare. N-ar fi deranjat pe nimeni, dacă n-ar fi încercat să facă pe plac binefăcătorilor săi , sărind înt-un picior, râzând ca prostul, până când obosea şi rămânea « uluit şi distrat », cu gura căscată , aşteptând un alt binevoitor care să-i dea ceva de mâncare. De mâncat, mânca bietul om, fără oprire, orice primea. Oamenii se obişnuiseră cu el, îl acceptau ca pe un nedreptăţit al soartei. Nimeni nu râdea de el şi drept urmare nici copiii nu-l necăjeau. La urma urmei nu deranja pe nimeni. Toţi ştiam că nu-l duce mintea şi-l acceptam aşa cum era : « uluit şi distrat », prostul satului care era necesar şi el pentru că aşa hotărâse Dumnezeu.
Mi-am amintit de acest personaj întâlnind uneori în oraşul în care locuiesc un individ fără vârstă, speranţă şi conştiinţă, care mereu, de când îl ştiu, aleargă după câte un blid cu mâncare, indiferent de la cine îl primeşte. Nu i-aş fi acordat mai multă atenţie decât prostului satului, dacă îşi vedea de condiţia lui existenţială. Poate l-aş fi ajutat să ajungă la o şcoală de recuperare. Să înveţe să citească, pentru că de scris, slabă speranţă ! Dar prostul nu e prost destul dacă nu e şi fudul, spune înţelepciunea populară. Iar când se crede deştept devine periculos. Aşa e Individul care bântuie prin oraşul nostru : «uluit şi distrat » ca prostul satului, dar periculos pentru că a început să se creadă ziarist, care ar putea să primească blidul zilnic muşcând mâna care l-a hrănit.
Îl pun în balanţa conservatoare a valorilor cu naivul blând de pe uliţele satului meu natal şi constat că Dumnezeu îl priveşte duios şi părinteşte pe prostul blând şi nevinovat. Ne lasă nouă, oamenilor, să-l acceptăm, să-l compătimim şi să-l ajutăm creştineşte pe « ziaristul » care râde fără să ştie de ce râde.
vezi http://www.informatiadeseverin.ro-27.07.2011