joi, 2 septembrie 2010

O ŢARĂ FĂRĂ GUVERN

România este o ţară fără guvern. Acum, la Bucureşti, în Palatul Victoria, se află un grup de amatori care se cred miniştri. Amatori la Bucureşti, amatori în judeţe, în contextul unei crize economice grave. Este o lipsă de coerenţă administrativă care nu poate fi eliminată decât prin schimbarea întregului guvern, ca o etapă în restabilirea voinţei electoratului prin organizarea unor alegeri anticipate, CU VOT OBLIGATORIU, pentru a diminua posibilităţile de fraudă electorală.
Nu-mi doresc oameni în stradă, dar reacţia publică a personalităţilor recunoscute ca valori ale societăţii româneşti este necesară. Mi-aş dori să aud opinia Academiei Române, a lumii universitare, a întreprinzătorilor autohtoni de succes, necontroversaţi, a marilor artişti şi a marilor sportivi, a elitei româneşti autentice. Poate aşa amatorii din politica românească vor conştientiza că s-au făcut de ruşine şi trebuie să plece singuri.
Ţara va rezista, cum s-a întâmplat de multe ori în istoria noastră, dar vine toamna, vine iarna şi prea mult suferă nemeritat cei mai mulţi dintre noi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu