luni, 7 ianuarie 2013

ROMÂNIA ŞI VIITORUL





             Anul 2012 a repus România în centrul atenţiei internaţionale, nu prin cine ştie ce rezultate economice spectaculoase, ci prin prin frământările politice care s-au produs pe plan intern pe tot parcursul anului, cu conexiunile în cancelariile occidentale, cunoscute de acum , cancelarii care se simt responsabile /interesate să ne tuteleze. S-au făcut comentarii pro şi contra cât cuprinde, au fost şi mişcări de stradă, precedate de acte disperate, de la greva foamei, la încercări de sinucidere în parlament, În 2012 au fost alegeri, referendum etc. şi tot ceea ce mai putea să „producă” o ţară ca România, în care, cum observa încă la începutul secolului trecut Constantin Rădulescu–Motru se cheltuieşte atât de multă pasiune şi energie în dispute politice sterile.
           Întâmplarea a făcut să primesc şi să citesc la răscrucea dintre ani o carte cu un titlu incitant „Scurtă istorie a viitorului”, a unui important cetăţean european, francezul Jacques Attali, carte despre care aveam ştire de când a apărut , în anii 2006-2007, dar pe care nu o citisem. Ediţia în limba română are adăugat de către autor un scurt capitol referitor la ţara noastră.
          Încercând să anticipeze evoluţia omenirii, autorul face o diagnoză a lumii actuale şi schiţează o posibilă evoluţie pe termen mediu (2035-2060), preconizând convulsii de supravieţuire prin trei valuri succesive: hiperimperiu, hiperconflictul şi hiperdemocraţia, primele două cu unele simptome manifeste în prezent, ultimul purtând mesajul speranţei şi al utopiei, dar predictibil, pentru că alternativa ar fi autodistrugerea omenirii.
Cine subscrie la legile viitorului devine o „inimă” a funcţionării lumii.
Poate România să devină o astfel de „inimă”?
         J. Attali este realist în ceea ce ne priveşte, dar mai optimist decât mulţi dintre guvernanţii noştri. Iată ce scrie el despre o ţară care se confruntă în prezent cu flagelul corupţiei, cu o inerţie semnificativă în administraţie şi inegalităţi socio-economice care se tot adâncesc:

         ”Viitorul României va depinde de felul în care va şti (…) să-şi creeze un ambient relaţional, să suscite dorinţa unui destin comun, să favorizeze libertatea creaţiei, să se doteze cu un mare port şi cu o mare piaţă financiară, să formeze în mod echitabil cetăţeni pentru noile orizonturi ştiinţifice, să stăpânească tehnologiile viitorului, să elaboreze o geopolitică şi să pună bazele alianţelor necesare, Fără îndoială, România este pe cale să realizeze mai bine decât alţii aceste condiţii, graţie formidabilei sale vitalităţi, capacităţii de a atrage industriaşi, specialişti în finanţe, artişti şi oameni de afaceri, graţie potenţialului calităţii vieţii din această minunată ţară, care poate deveni prima piaţă economică şi o importantă forţă politică în bazinul Mării Negre”



CINE ARE URECHI SĂ AUDĂ?!

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu