In februarie zăpezile au lumina soarelui de primăvară, iar in martie primele raze primăvăratice seamănă cu lumina zăpezii pe cale să devină amintire. Anunţul unor zile pline de viaţă îl dă totdeauna micul ghiocel. Apoi , în fiecare an, fără greşeală vine Primăvara ! Este anotimpul tinereţii şi al iubirilor pure. Poate de aceea februarie e numită luna iubirii, iar martie aduce sărbătoarea mărţişorului şi, în ziua de 8, omagiul femeii.
Dar când vine Speranţa în Oraşul nostru?
Speranţa nu ne-o aduce nimeni, ci o câştigăm fiecare dintre noi, atunci când, depăşind greutăţile prezentului, ne construim (nu aşteptăm!) ziua de mâine. Ea nu e o himeră, ci o certidune dacă privim mulţimea de copii şi tineri care cuceresc Oraşul, când merg la şcoală, ori la facultate, când îşi pun în valoare talentul în arte, sport, ori cercetare, când se plimbă, ori se distrează. Mai sunt şi dezamăgiri din partea unora, dar aceia nu sunt prea mulţi şi nu ei sunt vinovaţii principali. Aşa cum natura îşi creşte ghioceii care vestesc anotimpul reînvierii, aşa prin educaţie societatea îşi cultivă Speranţa .
O lume cu oameni educaţi , în care omul potrivit este la locul cuvenit, în care valorile sunt recunoscute şi respectate este singura în care pot reînvia şi speranţele noastre.
Împreună putem construi o astfel de lume şi transforma speranţele în certitudini.
marți, 1 martie 2011
sâmbătă, 1 ianuarie 2011
ŞI ANUL 2011 FACE PARTE DIN ISTORIA ROMÂNILOR!
Întâmplător, l-am ascultat azi, 01.01.2011, pe Preşedintele "românilor"- cum obişnuiesc să spună şi el şi ecoul său ( de observat că nu le mai pot rosti numele!)-vorbind despre apostolica sa misiune de reformare a statului. Fapt necesar, pe care îl promite din 2004, dar stat pe care l-a "reformat" în jos, adică abia mai funcţionează, gâfâie sub povara corupţiei generalizate, gata să cedeze instituţional sub asediul hrăpăreţilor politico-economico-financiari din interior şi a intereselor marilor jucători externi de pe piaţa globalizării.
Las altora comentariile asupra nimicniciei unora dintre cei care ne conduc în aceste vremuri grele, la vedere, sau ocult. Am avut în istoria noastră tot felul de conducători: eroi şi trădători, cu domnii lungi şi fapte memorabile, cu domnii lungi şi multe pagini negre, cu domnii scurte şi fapte măreţe, dar şi conducători de care memoria neamului , benefic, s-a lăpădat în timp, de care nimeni nu mai vrea să audă.
Eu mă gândesc doar la câţiva dintre domnitorii noştri, care ne-au condus pentru scurt timp, dar au rămas în Istorie pentru faptele lor mari, cu adevărat reformatoare de stat.
Mă gândesc la Mihai Viteazul, care în opt ani de domnie ( 1593-1601) a reuşit, prin inteligenţă strategică, iubire de moşie, vitejie şi spirit de sarificiu să întărească rolul Ţarii Româneşti pe plan european, să unească pentru prima dată cele trei ţări româneşti şi, astfel, să redeştepte pentru secole conştiinţa unităţii de neam şi de limbă a românilor din cele patru zări. Viaţa şi-a jertfit-o pe câmpul de luptă, faptele lui ne-au însufleţit prin secole!
Îmi vine în minte Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Unite şi, din 1862 al statului naţional România, care în numai şapte ani cât a fost în fruntea Ţării (1859-1866) a pus bazele statului român modern, instituţiile fundamentale de azi revendicându-şi originea în acei ani de reforme politice, legislative, administrative, economice, culturale cu adevărat europene. În condiţiile în care acest brav Domn al nostru nu se închina intereselor străine de neam şi ţară! Cum a spus marele său prieten şi sfetnic, Mihail Kogălniceanu, atunci când "monstruoasa coaliţie" (din nou internă şi externă !) l-au silit să abdice în februarie 1966: nu "greşelile l-au răsturnat...ci faptele sale mari".
Cum sună peste secole în mintea , inima şi sufletul românilor, oriunde s-ar afla, numele lui Mihai Viteazul şi Alexandru Ioan Cuza!
Ce va rămâne din numele şi faptele celor de care nu doar eu, ci din ce în ce mai mulţi contemporani nu mai vrem să auzim încă de acum!
Cum va rămâne 2011 în Istoria Neamului nostru?
Las altora comentariile asupra nimicniciei unora dintre cei care ne conduc în aceste vremuri grele, la vedere, sau ocult. Am avut în istoria noastră tot felul de conducători: eroi şi trădători, cu domnii lungi şi fapte memorabile, cu domnii lungi şi multe pagini negre, cu domnii scurte şi fapte măreţe, dar şi conducători de care memoria neamului , benefic, s-a lăpădat în timp, de care nimeni nu mai vrea să audă.
Eu mă gândesc doar la câţiva dintre domnitorii noştri, care ne-au condus pentru scurt timp, dar au rămas în Istorie pentru faptele lor mari, cu adevărat reformatoare de stat.
Mă gândesc la Mihai Viteazul, care în opt ani de domnie ( 1593-1601) a reuşit, prin inteligenţă strategică, iubire de moşie, vitejie şi spirit de sarificiu să întărească rolul Ţarii Româneşti pe plan european, să unească pentru prima dată cele trei ţări româneşti şi, astfel, să redeştepte pentru secole conştiinţa unităţii de neam şi de limbă a românilor din cele patru zări. Viaţa şi-a jertfit-o pe câmpul de luptă, faptele lui ne-au însufleţit prin secole!
Îmi vine în minte Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Unite şi, din 1862 al statului naţional România, care în numai şapte ani cât a fost în fruntea Ţării (1859-1866) a pus bazele statului român modern, instituţiile fundamentale de azi revendicându-şi originea în acei ani de reforme politice, legislative, administrative, economice, culturale cu adevărat europene. În condiţiile în care acest brav Domn al nostru nu se închina intereselor străine de neam şi ţară! Cum a spus marele său prieten şi sfetnic, Mihail Kogălniceanu, atunci când "monstruoasa coaliţie" (din nou internă şi externă !) l-au silit să abdice în februarie 1966: nu "greşelile l-au răsturnat...ci faptele sale mari".
Cum sună peste secole în mintea , inima şi sufletul românilor, oriunde s-ar afla, numele lui Mihai Viteazul şi Alexandru Ioan Cuza!
Ce va rămâne din numele şi faptele celor de care nu doar eu, ci din ce în ce mai mulţi contemporani nu mai vrem să auzim încă de acum!
Cum va rămâne 2011 în Istoria Neamului nostru?
sâmbătă, 25 decembrie 2010
Vine, vine Moş Crăciun!
Moş Crăciun, cu daruri multe
Vine, vine, e pe drum!
Îl aşteaptă de acum
Şi Bogdan Mihai, cuminte.
miercuri, 1 decembrie 2010
TRIST, DE ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI!
Posted on : 01-Dec-2010 | By : Gheorghe Florescu | In : consemnări
Plouă, plouă, plouă. Oameni, umbrele şi flori.Oficiali, preoţi, militari, politicieni, cetăţeni… 
La intrarea pe platoul festivităţilor un cort cu cârnaţi şi fasole, condimentat cu câţiva muzicanţi şi o echipă TV este ocolit, nu căutat de cetăţeni. Apreciez gestul celor care ignoră “oferta” disimulat politizată şi ofensatoare pentru credincioşii ortodocşi, care în Postul Crăciunului sunt ademeniţi cu ţuică şi cârnaţi.
E o atmosferă apăsătoare şi, prin excesul de zel al unor “cocoşaţi” politic, care fie dirijează dezonorant pentru ei coroanele de flori cu tricolor în zone mai puţin vizibile, pentru a fi slugarnici cu florile puternicilor zilei, chiar dacă sunt din ce în ce mai ofilite, fie umbresc haina militară “ţinând” umbrela Prefectului.
În faţa Palatului Administrativ, de peste două săptămâni, un român, în lanţuri, sandwich între două afişe protestează împotriva regimului, a nedreptăţii pe care o resimte. Este şi azi acolo. Nu-l “deranjează” nimeni, doar câţiva trecători obişnuiţi se opresc şi îi vorbesc, mai mult îl compătimesc, decât îl încurajează.
Aud că şi la Bucureşti, cu insolenţă, armata este obligată de mai marii ei să dea onorul, încălcând Constituţia şi protocolul de stat.
La tot mai puţine case, pe tot mai puţine balcoane şi chiar la tot mai puţine instituţii este arborat Tricolorul.
E 1 Decembrie, Ziua Naţională a României şi nu pot să mă bucur. Ploaia însăşi pare să fie un avertisment al Domnului: “Români, Dumnezeu vă dă, dar nu vă bagă şi în traistă!”
Plouă şi picăturile încep să semene cu lacrimile românilor!
miercuri, 20 octombrie 2010
Dumnezeu nu-i uită pe români!
În acest an părea nu doar că românii îşi pierd orice speranţă, dar i-a uitat şi Dumnezeu!De mai mulţi ani moravurile pervertite şi politicienii veroşi s-au conjugat în degradarea vieţii noastre de fiecare zi, iar în ultimul an părea că decăderea noastră e ireversibilă.
Unii dintre noi, mai optimişti din fire, consideraţi adesea naivi, imaturi, sau proşti am continuat să credem în revigorarea forţelor sănătoase ale naţiunii noastre .
Ştim că există, sunt cu noi, printre noi, sunt în noi, dar ce aşteaptă, ce e de făcut?
Să schimbăm guvernul? Cum?Cu cine? Care să fie rezultatul?
Să aşteptăm bunăvoinţa străinilor atotputernici?
Dar noi ce suntem, ce-am ajuns de ne consideră tot mai mulţi oaia neagră a Europei (care nici ea, Europa, nu e Imaculata!)? Şi de-o vreme auzim, vedem şi trăim tot mai multe veşti rele!
Astăzi, deodată, una foarte bună! În unanimitate Parlamentul României a votat o iniţiativă legislativă pentru care Partidul Conservator se luptă s-o impună de ani buni: reducerea TVA-ului la produsele alimentare de bază. Am exclamat:"Dă-i ,Doamne, românului mintea de pe urmă!" Şi i-a dat-o! Ce spune acum Puterea? Că a fost o greşeală de tehnică legislativă? S-o lase aşa! E o "greşeală" folositoare. Să nu se pună rău cu Dumnezeu, pentru că dacă actuala putere nu-i poate da românului pâinea cea de toate zilele, să nu încerce cel puţin să i-o ia de la gură.
Sunt ei oare în stare să frângă şi voia Domnului?!
Unii dintre noi, mai optimişti din fire, consideraţi adesea naivi, imaturi, sau proşti am continuat să credem în revigorarea forţelor sănătoase ale naţiunii noastre .
Ştim că există, sunt cu noi, printre noi, sunt în noi, dar ce aşteaptă, ce e de făcut?
Să schimbăm guvernul? Cum?Cu cine? Care să fie rezultatul?
Să aşteptăm bunăvoinţa străinilor atotputernici?
Dar noi ce suntem, ce-am ajuns de ne consideră tot mai mulţi oaia neagră a Europei (care nici ea, Europa, nu e Imaculata!)? Şi de-o vreme auzim, vedem şi trăim tot mai multe veşti rele!
Astăzi, deodată, una foarte bună! În unanimitate Parlamentul României a votat o iniţiativă legislativă pentru care Partidul Conservator se luptă s-o impună de ani buni: reducerea TVA-ului la produsele alimentare de bază. Am exclamat:"Dă-i ,Doamne, românului mintea de pe urmă!" Şi i-a dat-o! Ce spune acum Puterea? Că a fost o greşeală de tehnică legislativă? S-o lase aşa! E o "greşeală" folositoare. Să nu se pună rău cu Dumnezeu, pentru că dacă actuala putere nu-i poate da românului pâinea cea de toate zilele, să nu încerce cel puţin să i-o ia de la gură.
Sunt ei oare în stare să frângă şi voia Domnului?!
sâmbătă, 9 octombrie 2010
GÂNDURI DE SÂMBÂTĂ DIMINEAŢA
A trecut o săptămână cu multe evenimente pe agenda mea zilnică, de la problemele începutului de an universitar, la furtunoase discuţii în Biroul judeţean al Partidului Consevator din care fac parte, până la cel mai important fapt: a doua ediţie a simpozionului internaţional dedicat exilului românesc, realizat la Facultatea de litere din Drobeta-Turnu Severin, sub genericul Întoarcerea în Ithaca.
Dar nu despre evenimentele acestea vreau să scriu acum, ci despre modul în care am descoperit, oarecum surprins, noi feţe ale oamenilor între care exist. Sigur că fiecare dintre noi are o motivaţie individuală în tot ceea ce întreprinde, generată de interese, preocupări , în fond de personalitatea care ne defineşte. Dar atunci când prin ceea ce întreprinzi, limitezi conştient afirmarea celui de lângă tine, iese la iveală latura neumanizată încă. De aici pot începe judecăţile de valoare asupra oamenilor de lângă noi. Pe astfel de vizibile fapte poţi explica diferenţa comportamentală raportată la intenţii şi acţiuni, la sinceritate şi ipocrizie, la prejudecata si inovaţie, la curaj şi laşitate.
Cei mai vizibili dintre noi par să fie combatanţi într-un dorit şi permanent război al tuturor contra tuturor, de la preşedintele ţării la mărunţii lideri locali, care înep să-l imite. Irosirea energiilor umane în lupte de culise, în tranzacţii pecuniare, de putere, de influenţă, de posturi şi funcţii cuprinde ca un val de maree neagră toate instituţiile statului, blocând circuitele funcţionale din societate. Şi, ce este mai grav, pervertind conştiinţe.
Suntem în criză şi nu stabilim priorităţile. De ce? Nu vedeţi că o mână invizibilă, de câţiva ani buni, ne conduce ca pe orbi spre surogate de existenţă? Că, parcă hipnotizaţi, nu acordăm atenţie în fapt la ceea ce declarăm pompos şi zgomotos că sunt priorităţi naţionale? Că s-a pus în mişcare mecanismul prin care armata valorilor autentice este demobilizată şi sunt puse în mişcare turme docile de indivizi rapace, ori în cel mai bun caz imaturi şi naivi? Suntem într-un moment greu al istoriei naţionale şi al vieţii de fiecare zi. Nu mai trebuie să argumentez prin cuvinte, pentru că majoritatea dintre noi recunosc acest moment. Dar tocmai pentru că este un moment şi nu o veşnicie cred că este timpul să ne revenim. Să dăm libertate gândurilor şi hotărâre faptelor!
Dacă aceste gânduri ale mele de sâmbătă dimineaţa ajung la alţi oameni care gândesc asemănător vă spun: contaţi ŞI pe mine!
Dar nu despre evenimentele acestea vreau să scriu acum, ci despre modul în care am descoperit, oarecum surprins, noi feţe ale oamenilor între care exist. Sigur că fiecare dintre noi are o motivaţie individuală în tot ceea ce întreprinde, generată de interese, preocupări , în fond de personalitatea care ne defineşte. Dar atunci când prin ceea ce întreprinzi, limitezi conştient afirmarea celui de lângă tine, iese la iveală latura neumanizată încă. De aici pot începe judecăţile de valoare asupra oamenilor de lângă noi. Pe astfel de vizibile fapte poţi explica diferenţa comportamentală raportată la intenţii şi acţiuni, la sinceritate şi ipocrizie, la prejudecata si inovaţie, la curaj şi laşitate.
Cei mai vizibili dintre noi par să fie combatanţi într-un dorit şi permanent război al tuturor contra tuturor, de la preşedintele ţării la mărunţii lideri locali, care înep să-l imite. Irosirea energiilor umane în lupte de culise, în tranzacţii pecuniare, de putere, de influenţă, de posturi şi funcţii cuprinde ca un val de maree neagră toate instituţiile statului, blocând circuitele funcţionale din societate. Şi, ce este mai grav, pervertind conştiinţe.
Suntem în criză şi nu stabilim priorităţile. De ce? Nu vedeţi că o mână invizibilă, de câţiva ani buni, ne conduce ca pe orbi spre surogate de existenţă? Că, parcă hipnotizaţi, nu acordăm atenţie în fapt la ceea ce declarăm pompos şi zgomotos că sunt priorităţi naţionale? Că s-a pus în mişcare mecanismul prin care armata valorilor autentice este demobilizată şi sunt puse în mişcare turme docile de indivizi rapace, ori în cel mai bun caz imaturi şi naivi? Suntem într-un moment greu al istoriei naţionale şi al vieţii de fiecare zi. Nu mai trebuie să argumentez prin cuvinte, pentru că majoritatea dintre noi recunosc acest moment. Dar tocmai pentru că este un moment şi nu o veşnicie cred că este timpul să ne revenim. Să dăm libertate gândurilor şi hotărâre faptelor!
Dacă aceste gânduri ale mele de sâmbătă dimineaţa ajung la alţi oameni care gândesc asemănător vă spun: contaţi ŞI pe mine!
luni, 13 septembrie 2010
| Româno-americanul Florentin Smarandache a primit Medalia de Aur pentru Ştiinţă |  |  |
| Pécs, Ungaria/Romanian Global News | |
| luni, 13 septembrie 2010 | |
| Această medalie a răsplătit două realizări ştiinţifice ale conjudeţeanului care este şi corespondent special al ziarului nostru: introducerea noţiunii de „Neutrosofie" în logica matematică şi enunţarea „Ipotezei Smarandache" în fizica teoretică. „Neutrosofia" este o generalizare a „dialecticii" din filozofie, realizată de Florentin Smarandache prin introducerea categoriei de „neutru", alături de categoria de „contrarii". Prin aplicarea neutrosofiei în logica matematică, s-a realizat logica neutrosofică (numită în literatura de specialitate şi „logica smarandachiană"), în care o variabilă logică are trei valori: „adevărat", „fals" şi „incert". Enunţată în articole de fizică teoretică, „Ipoteza Smarandache" (apărută ca o consecinţă a paradoxului Einstein-Podolsky-Rosen şi a inegalităţii lui Bell) afirmă că în Univers nu poate exista o viteză-limită, contrazicând concluzia lui Einstein, care susţine că viteza luminii este viteza-limită din Univers. Academia de Ştiinţe „Telesio-Galilei", cu sediul în Croydon, comitatul Surrey, Marea Britanie, cu o filială la Universitatea din Pécs, Ungaria, este o asociaţie nonprofit formată de savanţi (cei mai mulţi sunt din domeniul ştiinţelor naturii), având ca scop progresul creativităţii ştiinţifice. Ea poartă numele a doi oameni de ştiinţă italieni, Galileo Galilei (1564-1642) şi Bernardino Telesio (1509-1588), care au schimbat modul de înţelegere a Lumii şi au avut o atitudine fermă împotriva obscurantismului. Dacă fizicianul, astronomul şi filozoful Galilei este cunoscut de toată lumea, pentru că figurează în manualele şcolare, contemporanul său Bernardino Telesio (filozof independent aparţinând Renaşterii târzii) este mai puţin cunoscut, pentru că s-a retras din mediul universitar pentru a-şi putea dezvolta în cărţile sale ideile filozofice şi ştiinţifice în afara restricţiilor tradiţiei aristoteliene-scolastice, dominantă în universităţi. El a fost un critic înflăcărat al metafizicii şi a promovat abordarea empirică (pe bază de experienţă) în filozofia naturii, fiind premergătorul empirismului modern timpuriu. Opera sa a avut o influenţă foarte mare asupra unor filozofi de marcă ai epocii, precum Tommaso Campanella, Giordano Bruno (ambii din Italia), Pierre Gassendi (Franţa), Francis Bacon şi Thomas Hobbes (ambii din Anglia). Printre cei peste 160 de membri din lumea întreagă ai Academiei se află şi patru români: Cornel Ciubotariu (fizician, prof. univ. dr. la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi" Iaşi), Constantin Udrişte (matematician, prof. univ. dr. la Universitatea „Politehnica" Bucureşti), Radu Zamfir (filozof) şi Florentin Smarandache. Fondatorul Academiei de Ştiinţe „Telesio-Galilei", în anul 2007, este italianul, stabilit în Anglia, Francesco Fucilla (n. 01.08.1951, în Cosenza, ca şi Telesio, a cărei memorie vrea să o păstreze prin numele acestei organizaţii neguvernamentale ştiinţifice). Este geofizician (a lucrat la marile companii internaţionale de prospecţiuni petroliere), inventator, scriitor, realizator de filme (documentare ştiinţifice) şi om de afaceri în domeniul petrolului. Din anul 2008 acordă premii anuale pentru realizări ştiinţifice de excepţie, când festivitatea înmânării premiilor a avut loc în Marea Britanie, iar în anul 2009, la Gurzuf (Crimeea, Ukraina). Ceremonia din 2010 a avut loc în Ungaria nu doar pentru că organizaţia are aici o filială, ci şi pentru că oraşul Pécs este Capitală Culturală Europeană în acest an. Vizionați pe YouTube cei zece oameni de stiintă laureați ai medaliei de aur pe anul 2010 printre care și românul nostru: http://www.youtube.com/watch?v=9mydDB7zXCo&feature=related
Iar aici discursul lui Florentin Smarandache: http://www.youtube.com/watch?v=MUM5ljyCco8
O corespondenta de la dl. Mircea Monu |
Abonați-vă la:
Postări (Atom)