telesio galilei academy award 2010 to F Smarandache by francesco fucilla

telesio galilei 2010 award final vesion by francesco fucilla

Oamenii mari de lângă noi

În comunităţile noastre, mai mici sau mai mari, lângă noi trăiesc oameni importanţi, care ar putea fi model pentru copiii noştri, dar şi pentru orizontul socio-cultural în care ne aflăm. De cele mai multe ori, cu cât sunt mai valoroşi, cu atât sunt mai modeşti existenţial, se ocupă de ideile lor şi nu vor să epateze, încât ignoranţii îi consideră nişte ciudaţi, neînsemnaţi.Nu voi vorbi decât de oameni pe care i-am cunoscut personal. Aprecierile mele, desigur subiective, vor fi ilustrate cu fapte recunocute de instituţii cu autoritate în domeniu, ceea ce îmi poate oferi argumente de ordinului obiectivităţii şi îmi întăreste propriile convingeri.Pentru astăzi voi reda o ştire de ultimă oră despre fostul meu coleg de liceu şi vecin din lunca Olteţului vâlcean. Comentariile, pe altă dată.Subliniez doar că este numit "The Great Son of Romania" şi se numeşte Florentin Smarandache.

O ŢARĂ FĂRĂ GUVERN

România este o ţară fără guvern. Acum, la Bucureşti, în Palatul Victoria, se află un grup de amatori care se cred miniştri. Amatori la Bucureşti, amatori în judeţe, în contextul unei crize economice grave. Este o lipsă de coerenţă administrativă care nu poate fi eliminată decât prin schimbarea întregului guvern, ca o etapă în restabilirea voinţei electoratului prin organizarea unor alegeri anticipate, CU VOT OBLIGATORIU, pentru a diminua posibilităţile de fraudă electorală.
Nu-mi doresc oameni în stradă, dar reacţia publică a personalităţilor recunoscute ca valori ale societăţii româneşti este necesară. Mi-aş dori să aud opinia Academiei Române, a lumii universitare, a întreprinzătorilor autohtoni de succes, necontroversaţi, a marilor artişti şi a marilor sportivi, a elitei româneşti autentice. Poate aşa amatorii din politica românească vor conştientiza că s-au făcut de ruşine şi trebuie să plece singuri.
Ţara va rezista, cum s-a întâmplat de multe ori în istoria noastră, dar vine toamna, vine iarna şi prea mult suferă nemeritat cei mai mulţi dintre noi.

OAMENI FARA OMENIE

Oameni fara omenie! Aceasta este expresia pe care o rostesc, obsesiv, de cand s-a intamplat actul criminal de la maternitatea Giulesti. De la cel care i-a inchis pe copii singuri, pana la ministrul care ne aminteste ca s-au mai intamplat , in lume, astfel de cazuri, toti ii considera pe acei pui de om ca lucruri, elementele neutre ale unei multimi oarecare, fara suflet, fara identitate.Umanitatea este a pompierului care si-a pus in pericol propria viata, nu a celor care ne indeamna sa cautam p Google cazuri similare.
Cand toti vom incremeni la privirea acelui ochi micut, albastru, al copilului parjolit de nesimtirea omeneasca, atunci se va schimba ceva in Romania. Prea multi si-au pierdut omenia, credinta si onoarea.
Nu credeti niciodata si nicicum in OAMENII NEOAMENI.
NU-I MAI LASATI SA NE CONDUCA!
Sunt patetic, pentru ca nu vreau sa fiu violent.

Interes pentru "liviudanila.blogspot.com"

Un cititor al blogului meu a descoperit blogul lui Liviu Dănilă. Şi mi-a scris: "Îmi place cum scrie acest tânăr, pentru că scrie cu talent şi cu plăcere.Nu-l preocupă comentariile şi cititorii, ci adevărul, autenticitatea".
Şi eu cred la fel.Dovadă că intrarea în blogosferă n-o fac pe adresa mea, ci pe adresa lui Liviu.

Nu izgoniţi Copiii şi Educatorii din România!

În ultima vreme constat tot mai clar "succesul"unei acţiuni generalizate de slăbire a voinţei comunităţii în care trăiesc de a ne stabili idealul, obiectivele, strategia existenţială, mai simplu spus constat lipsa de orizont şi viaţa comunitară anxioasă. Altfel e greu de explicat lanţul nesfârşit de compromisuri pe care le facem cu puternicii zilei, cu noi înşine , în calitate de indivizi-umani-reali-vii, cu nevoi concrete, cotidiene, dar şi, mai ales, compromisurile cu conştiinţa noastră. Fără să dezvolt subiectul, fără să dau exemple, din nefericire extrem de numeroase, vreau să spun că vina nu aparţine doar ALTCUIVA. E mai convenabil să găseşti justificări în acţiunile altora, dar e şi ipocrizie în a nu te pune şi pe tine în ecuaţie. Bulversarea valorică a societăţii româneşti e un real pericol, dar încă nu s-a produs iremediabil. Deşi avanscena vieţii publice e ocupată de teme minore, cât timp elita autentică actuală a neamului românesc nu va ceda,(şi nu va ceda!) cât timp marii profesionişti ai noştri îşi vor spune răspicat cuvântul în domeniile lor, cât timp instituţiile fundamentale: Biserica, Şcoala, Academia, asociaţiile profesionale şi civice, media vor cultiva adevăruri validate istoric despre identitatea noastră naţională mai avem speranţă.
Teama vine însă din uşurinţa cu care ne lăsăm destinul pe mâna Celuilalt. Socrate îndemna la cunoaşterea de sine, înainte de a-l cunoaşte pe celălalt. Pe urma lui mă întreb şi eu: înainte de a şti ce vrea guvernul, preşedintele, partidele politice, primarul sau poliţistul, Eu ştiu ce vreau?!Înainte de a cere ajutorul altuia, mi l-am cerut mai întâi mie însumi?
Doar copilul trebuie ajutat:să înveţe să se ajute. De aceea am încredere nestrămutată în Învăţător, acela concret care primeşte copilul la şcoala pentru că, în ciuda nevolniciilor momentului, va face lucrul cel mai important pentru supravieţuirea noastră: va învăţa copilul să înveţe de mic ce vrea, să se cunoască şi să trăiască demn. Pentru că Educatorul nu e o profesie, ci o Vocaţie. Iar Educatorul nu este acela din piaţa publică, gălăgios, ipocrit, oportunist, ci acela anonim care, în sălile de clasă, îi învaţă pe copii să-şi cunoască şi preţuiască mintea şi sufletul. Cât timp mai avem copii şi educatori cu vocaţie în România, nimic nu e pierdut. Numai să-i lăsăm în pace în Casa lor!